joi, 14 octombrie 2010

Ce lipseste romanilor?

       Aici va provoc sa spuneti ce credeti voi ca lipseste poporului roman pentru a atinge acea bunastare pe care, oricat am ascunde-o sub o falsa modestie, cu totii o cautam? Muncim mult, suntem inteligenti si totusi...
       Ma incapatanez si cred ca suntem mai mult decat parem. Scriu aceasta carte cu convingerea ca pot face ceva bun pentru romani, ca suntem deosebiti si avem multe de realizat in lume.
       Se spune ca "felul in care iti asterni asa vei dormi". Ei bine, "asternutul" la care fac referire in carte va surprinde pe cei mai multi. Si paradoxal, toti stiu sau macar au auzit de asta, dar prea putini fac ceva in privinta asta. Aceste "asternut" reprezinta chiar fundamentul oricarui inceput, al oricarei schimbari. Si din experienta (atat a mea cat si a celorlalti) stiu ca fara o temelie buna nu poti zidi nimic trainic.
       Pentru cartea mea, totul este pregatit. Mai trebuie organizat si aranjat astfel incat totul sa formeze cartea in forma ei finala. In "Pe Celalalt Mal" nu doar expun problemele filozofic ci ofer si solutii care va schimba total punctul de vedere al multora.
       Dar va intreb: voi ce credeti? Ce lipseste si ce ar trebui sa facem noi ca popor care suntem fruntasi in numarul de ore de munca si avem romani inteligenti si performanti peste tot in lume? Raspunsul vostru poate fi folositor si isi poate gasi un loc in carte spre a fi de folos cititorilor. Nu imi atribui mie ceea ce este al altora de aceea va voi cita pe voi. Ce este al vostru va fi al vostru si in carte; si in felul acesta toti cei ce vor citi cartea vor primi o idee buna de la voi. Spuneti-va parerea, sincer, asa cum simtiti voi si mai ales, ce credeti ca ar trebui schimbat? Si din experienta voastra, ce credeti ca ar trebui sa facem?

                                                                                               "Te rog iarta-ma. Multumesc. Te iubesc!"

vineri, 1 octombrie 2010

Pe Celalalt Mal - cartea

   În curând voi lansa cartea care mi-a servit ca motor în viaţă, purtându-mă în calea tuturor lucrurilor prin care aveam să trec indiferent dacă le-am vrut sau nu. Am fost călare pe un cal sălbatic alergând în toate direcţiile. Dar acum am frâiele în mâini şi merg acolo unde vreau să merg.
   Acum câţiva ani, eram întrebat dacă îmi dau seama că am ajuns să obţin în viaţă tot ce mi-am propus? Sincer, nu îmi dădusem seama niciodată. Privind înapoi, realizam că am urmat un tipar născut din multe întrebări. Unele despre mine, altele despre lumea din jurul meu. Ce mă ţine pe mine în urma tuturor celor pe care îi invidiam? De ce m-am născut aici, acum?  De ce noi românii parcă alergăm pe loc în cursa asta a bunăstarii mondiale în timp ce fruntaşii merg "la pas" înaintea tuturor?
   Şi mai ales, cum pot reuşi  în ceea ce-mi doresc ? Cum să schimb ceva ce mă întristează în ţara asta? De ce sunt aici, pe "malul" acesta şi cum să ajung ..."pe celălalt mal"?
   În timp, am căutat răspunsuri la întrebările mele şi am învăţat tot ce trebuia sa fac. Astfel am ajuns să trăiesc primul miracol în viaţa mea,apoi urmatoarele şi mă îndrept spre multe altele. A venit vremea să trăiesc din plin viaţa alături de cei dragi, cu tot ce e mai bun în ea.

   "Şi sunt atâtea de făcut..." îmi repetam obsesiv în anul 1995. Acum ştiu ce am făcut şi ce trebuia să fac de fapt. De acum ştiu că nu trebuie să mai aştept nimic de la nimeni ca să îmi realizez visele. Totul începe cu mine şi depinde de mine. "Pe Celălat Mal" vă va lăsa fără toate scuzele pe care acum le numiţi "motive" în calea reuşitei ţelurilor pe care vi le-aţi propus. Această carte vă arată calea pe care eu am urmat-o. Iar dacă aţi ajuns aici inseamnă că şi voi, la rândul vostru aţi căutat acelaşi lucru cândva sau încă îl mai căutaţi.
   Înseamnă că o meritaţi iar eu vreau să o împărtăşesc cu voi toţi.

   În încheierea acestei introduceri vă anunţ că o parte din încasările formatului electronic al cărţii "Pe Celălalt Mal" vor fi donaţi, iar cealaltă parte o voi folosi pentru a edita versiunea tipărită a cărţii. Astfel sper ca această carte să ajungă şi în mâna tuturor celor care nu folosesc calculatorul pentru a citi sau pur şi simplu preferă versiunea tipărită.

program de scriere si editare: eWriter Pro

                                                                                               "Te rog iarta-ma. Multumesc. Te iubesc!"